Conducerea echipei de handbal masculin UCM Reşiţa a anunţat luni seara, după încheierea Adunării Generale a UCM Sport, mai multe măsuri disciplinare, printre care se numără şi rezilierea contractului de comun acord cu antrenorul Aihan Omer. 1. Neacordarea primelor de joc aferente meciurilor disputate pe parcursul sezonului competiţional 2009-2010; 2. Rezilierea amiabilă a contractului dintre UCM Sport şi antrenorul principal al echipei, Aihan Omer 3. Conducerea tehnică a echipei va fi asigurată, până la sfârşitul acestei ediţii de campionat, de către antrenorul secund, Grigore Czari; 4. UCM Reşiţa îşi păstrează obiectivul secundar, câştigarea Cupei României, precum şi prima aferentă atingerii obiectivului; 5. Obiectivele anului competiţional 2010-2011 rămân aceleaşi, câştigarea campionatului şi a Cupei României, precum şi un parcurs cât mai lung în cupele europene", se arată în comunicatul oficial al clubului reşiţean. Aihan Omer a antrenat UCM Reşiţa timp de patru sezoane, cucerind în acest timp de trei ori Cupa Challenge.
-------------------------
-------------------------
|